***

Îmi ador libertatea, dar am avut atât de multă încât nu știu dacă am nevoie de ea mai mult decât am nevoie de o pereche de brațe în jurul meu. Au fost atâtea încercări eșuate, atâtea mâini care au venit și au plecat fără niciun semn, prea devreme. Am aflat cât de ciudat e ca finalul să vină direct, să nu bată la ușă, să-ți intre în suflet cu bocancii murdari. Să nu știi ce te-a lovit. În esență ești mereu singur. Sau poate e doar vorba de mine, care închid câte o ușă după fiecare așteptare înșelată. Habar nu am câte lacăte am acum de deschis dacă îmi găsesc curajul să ies. Care sunt șansele ca atunci câd ciocăne cineva, tu să-l auzi din spatele a 10 uși?
Dărâmă-le! am spus. Pe toate!