Îmi e dor de mine

Vreau să mă mai cunosc puțin. Simt că mai am încă ceva de descoperit și vreau să o fac din nou prin scris. Vreau să nu mă mai blochez la fiecare cuvânt, fiecare moment. Vreau să-mi pot lăsa sufletul să iasă.

When do i stop talking?

There are moments when being uncomfortable makes us talk more: about the weather, about the cat left alone in the appartment... about things that usualy would not get so much of our attention. It happened to me recently in a conversation with a man when I tried to say something but my words came out wrong. I was so terrified that he might get the wrong idea that I started explaining what I meant but again, nothing went right. And so I was digging deeper into the problem, mumbling things that made no sense, when all i had to do is stop talking in the first place. I guess being affraid of being missuderstood makes us talk more and insist on issues but all we have to do is take a deep breath and before we continue talking we should see what the other person got from what we just said. Who knows, maybe we are wrong and they got it right from the first time.

Evoluție

Găsesc, din când în când, momente de liniște. Stau în camera mea și ascult traficul de afară. Îmi iau o carte din raft și încep să citesc. Mă simt bine așa, mă simt EU. Și nu mai am nevoie de nimic, deși tot ce s-a schimbat e persoana mea. S-au schimbat gândurile, s-au schimbat aspirațiile și visurile. De data aceasta vreau ceva concret, ceva pe care știu că-l pot dobândi. Vreau să ajung departe. Din toate punctele de vedere. Fac ceea ce-mi place și sunt așa cum îmi place. M-am împăcat cu mine de o vreme încoace. Acum știu cine sunt și tot ceea ce am nevoie este timp, doar atât.

Nu, nu am un om drag, am mai mulți oameni care-mi sunt dragi. Voiam să îmi amintesc de prietena mea, Consuela.  Printre altele, m-am cizelat, am evoluat, pentru că am vrut să văd în mine ceea ce spunea ea că sunt. Am vrut să nu o dezamăgesc pentru că, deși nu am spus-o, eleganța de la ea am învățat-o. Până atunci era doar timiditate. Este unul din oamenii dragi pentru că m-a văzut așa cum aș fii vrut să fiu. Sunt oameni peste care dai, mai mult sau mai puțin întâmplător, și te lasă câteva momente cu răsuflarea tăiată. Te simți împlinit știind că-ți sunt prieteni. Te simți fericit știind că i-ai cunoscut pentru că sunt exact acele persoane care ți-au schimbat cursul vieții și datorită cărora vezi lucrurile într-un mod diferit. Am mai mulți oameni dragi, dar de ea vreau să-mi amintesc azi și să o văd mâine (curând).

Goedenacht, dierbaar vriend! 

***

Stranie starea în care nu mai simți nimic. Ca după o lovitură puternică în care nu mai reușești să vezi nimic, să distingi nimic. Practic nu te mai percepi ca ființă, conștiința nu-și mai percepe trupul. Nu-mi mai sunt mie, nu mă mai doare. Și dacă nu doare ceva nu e bine. Ești indiferent la tot ce se întâmplă în jurul tău și nimic nu te mai impresionează. Nu că ar fii făcut-o până acum, dar acum nici măcar nu mai pretinzi că ești atent sau că îți pasă. Dacă nu te mai simți pe tine, nu mai simți nici vina, nici regretul. Ca și când totul ar fii ideal, doar că nu este. Oricine și-ar dori să nu mai simtă nimic, dar când ajungi în punctul acesta îți dai seama cât de sec ai devenit, cât de gol ești... Totul pare foarte abstract și nimic nu-și mai are limita. Nu-ți mai pasă. E ca o plutire lină, fără durere dar și fără plăcere.

Îți șoptești viața la urechea nepotrivită. O arunci prea ușor spre alții și prea greu o chemi înapoi.

.*.*.*.

Mi-am mutat sufletul în altă cutie. Știi ce face? Se lovește de toți pereții și se rănește ca până acum. Singur.

E gălăgie și-mi place. E trafic intens pe Magheru. Am timp să-mi amintesc de toate regretele. Să le retrăiesc și să le simt din nou. Nu știu de unde plăcerea asta să deschid răni mai vechi. M-am obișnuit să nu se întâmple ceea ce vreau, dar asta nu face situația deloc mai ușoară. Dar trec peste. Mai greu, dar trec.


Și simt o dizabilitate, un handicap emoțional. Simt că nu pot iubi pentru că nu mă pot apropia de nimeni. Nu pot lăsa pe nimeni să-mi intre în suflet pentru că mă speri de fiecare dată, pentru că am fost învățată că iubirea-i o slăbiciune pe care nu trebuie să o am. Și fără, totul e atât de gol... fără sens, fără motiv. Și gândurile-mi sună atât de patetic, atât de prostesc. Ce nevoie am eu de iubire?! Ce nevoie am eu de un om drag?! Ce nevoie am eu de orice?! Și dacă nu am nevoie de toate astea, de ce nu mi-e bine? De ce tânjesc după un lucru pe care nu l-am avut niciodată? De ce mi-e frică să fac ceva? De ce mi-e frică, de fapt? De ce lucrurile ajung atât de dramatizate? Pot face orice de una singură, mă pot descurca așa foarte bine! Probabil o văd atât de minunată pentru că o privesc din exterior, iubirea asta, a voastră! Și nu-i vorba de iubire neapărat, că am ajuns să o idolatrizez prea mult, ci despre simpla apropiere de oameni. Momentul în care te deschizi și lași oamenii să te cunoască. Atâtea lucruri care îmi par firești și interzise mie... toate momentele în care mă simt pe dinafară.

...și lucruri ciudate se întâmplă.

***

mă învârt
în gânduri
nu mai știu să mă opresc
scriu despre lucruri fictive
ascund adevăruri
vreau să cred că pot
văd mai mult decât aș vrea
aud prea puțin
ceva îmi lipsește
nu știu de ce am nevoie
ignor
tot ce pot
tot ce nu mă ajută
filosofia se consumă
la fel și țigara
pe care nu am fumat-o niciodată
sau berea aceea
totul se termină
până și viața asta
mi-e prea mare
nu vreau să mă prezint
întreabă-mă de mine

...

... și din când în când te așezi pe canapea singur și începi să te gândești la toate lucrurile pe care le-ai fii putut face diferit, la lucrurile pe care le-ai deviat, la ceea ce se întâmplă acum ca consecință a ultimei luni. Și stai, câteva ore chiar, nu regretând, ci măcinându-te cu acel ”ce-ar fii fost dacă...”. Poate n-ar fii fost nimic diferit, dar tot te sâcâie ideea. Unde intervenția ta a schimbat ceva? Dar dacă a schimbat ceva, poate a schimbat în bine. Poate privești doar din unghiul greșit. Poate lucrurile nu-s așa pierdute cum crezi acum. Poate tot răul e spre mai bine... dar nu sunt sigură spre mai binele cui.