***

Stranie starea în care nu mai simți nimic. Ca după o lovitură puternică în care nu mai reușești să vezi nimic, să distingi nimic. Practic nu te mai percepi ca ființă, conștiința nu-și mai percepe trupul. Nu-mi mai sunt mie, nu mă mai doare. Și dacă nu doare ceva nu e bine. Ești indiferent la tot ce se întâmplă în jurul tău și nimic nu te mai impresionează. Nu că ar fii făcut-o până acum, dar acum nici măcar nu mai pretinzi că ești atent sau că îți pasă. Dacă nu te mai simți pe tine, nu mai simți nici vina, nici regretul. Ca și când totul ar fii ideal, doar că nu este. Oricine și-ar dori să nu mai simtă nimic, dar când ajungi în punctul acesta îți dai seama cât de sec ai devenit, cât de gol ești... Totul pare foarte abstract și nimic nu-și mai are limita. Nu-ți mai pasă. E ca o plutire lină, fără durere dar și fără plăcere.

Îți șoptești viața la urechea nepotrivită. O arunci prea ușor spre alții și prea greu o chemi înapoi.